am fost azi la un meci de handbal cu tata.de fapt la mai multe. am profitat de ocazia ca turneul de calificare la JO de la Beijing se joaca la Sala Polivalenta si ne-am dus. mai ales fiind vorba de eternul "derby" romania-ungaria :)) inaintea meciului asta era alt meci, polonia-japonia. si am fost foarte suprinsa sa aud niste polonezi vorbind (evident) intr-o poloneza putin de balta :)) pentru ca am prins cateva cuvinte care se asemanau cu rusa si am inteles ca erau foarte multumiti de organizare. adica: au fost primiti inaintea romanilor care venisera sa si ia bilete pentru meciul lor, li s-au oferit bilete in primele randuri , in concluzie, chiar s a avut grija de ei. probabil la fel s-a intamplat si cu amicii japonezi :)) conatzionalii nostri. iata ca se poate. de ce nu putem fi toti asa?
meciul a fost ceva de nedescris. am mai fost la meciuri...de fotbal, volei, tenis, baschet. dar nici unul nu a fost ca asta. a fost atata bucurie in sala, atata dragoste pentru echipa romaniei, atata verva si totusi atata civilizatie. nu se compara nici pe departe cu un meci de fotbal. erau oameni de toate varstele, copii, femei tinere, femei in toata firea la 40-50 de ani, barbati, baieti, batranei, batranele....iata un sport care uneste toti oamenii si care creaza ceva frumos. mai ales ca echipa a si castigat :)) facand si spectacol, dar si gresind ( omeneste). tot respectul pentru fetele astea, in special pentru Luminita Hutupan-Dinu. Sa traiasca ! Chiar m-am simtit extraordinar de mandra sa fiu romanca. si am sa ma mai duc ! promit ;)) pe curand
